Istoria Uniformei

Uniforma școlară a fost introdusă pentru prima dată în România în anul 1897. Primii elevi români care au purtat uniforma școlară au fost din orașul Turnu Severin, undeva în sud-vestul României. Ideea i-a aparținut lui Theodor Costescu membru al Academiei Române (instituție din România care reunește toți oamenii de știință și artiștii români) și profesor cu o carieră de 40 de ani. Theodor Costescu a fost și director al Liceului “Traian”. Ideea de a purta uniforme în școli a început să se răspândească în România prin decret regal după prima implementare. În 1906, Spiru Haret, ministrul Educației de la acea vreme, a făcut obligatorie uniforma în școlile românești.

Înainte de perioada comunistă, în România, să porți uniforma școlii era un motiv de mândrie. Fiecare liceu obișnuia să aibă propriul logo pe uniformă și astfel toată lumea știa de la ce școală provine elevul.

După 1948, regimul comunist s-a instalat în România, iar mândria de a purta uniforma școlară și-a schimbat sensul. În perioada comunistă, reglementările privind uniforma școlară din România au devenit mai stricte. Elevii nu aveau voie să participe la cursuri fără uniforma școlară. Fiecare uniformă școlară trebuia să aibă cusute pe ea numărul de înregistrare și numele instituției în care elevul urma cursurile, pentru identificare.

Hainele și accesoriile interzise în școlile românești comuniste erau:

    Pantofi cu toc înalt.

    Ciorapi subțiri

    Sarafane deasupra genunchiului.

    Bijuterii

    Machiajul.

Fetele din școala primară trebuiau să poarte părul împletit și fără breton. În cazul în care fata avea breton, acesta trebuia să fie pieptănat la spate și acoperit cu o bentiță. Fetele de liceu trebuiau, de asemenea, să poarte părul împletit și o bentiță. Iar în cazul în care unele purtau breton, trebuiau să îl pieptene la loc și să își pună o bentiță.